Despre typography și istoria scrisului

Consumăm media zilnic (ziare, reviste, Internet, TV), tot ce ne înconjoară poartă un mesaj scris și, deși nu ne dăm seama, „typography” este o parte fundamentală din realitatea fiecăruia dintre noi.

Etimologie: „typography” este o combinație între cuvintele grecești „typos” (model, semn lăsat pe o suprafață prin apăsarea pe ea cu un obiect) și „graphia” (a scrie), iar „type” este un termen generic care desemnează toate caracterele folosite pentru a exprima cuvinte.

Nota: Nu mă voi sfii să folosesc termenii din limba engleză pentru simplul motiv că încă nu am găsit termeni perfect echivalenți în limba română.

Definiții

Conform unor dicționare și enciclopedii consacrate (Encyclopedia Britannica, Collins English Dictionary, Merriam Webster Dictionary, Cambridge Dictionary) „typography” se ocupă de aspectul paginii imprimate, legând noțiunea de invenția lui Gutenberg, tiparnița. Ori o astfel de definiție limitează conceptul la activitățile în care e folosit și am putea crede că nu s-a făcut „typography” înainte de Gutenberg și nici în era digitală nu se face.

Adevărul este că de fapt „typography” s-a făcut cu secole înainte în Asia:  invenția hârtiei este atribuită chinezilor și tot ei au fost primii care au folosit între secolele 7 și 12 un sistem de printare pe lemn, iar începând cu secolul 12 în Corea a apărut sistemul de printare pe baza literelor de bronz. Iar în epoca digitală tot „typography” se face, dar în concordanță cu specificul acestei perioade.

O definiție flexibilă și deschisă (este drept și relativ controversată) este cea emisă de Gerrit Noordzij, reputat profesor la Academia Regală de Arte din Haga: „typography este arta de a scrie cu litere prefabricate„. O astfel de definiție evită conexiunea cu o perioadă sau cu un mediu de printare anume și delimitează „typography” de caligrafie sau grafitti de exemplu, care se ocupă tot cu crearea de forme de litere, dar care nu permit repetarea cu exactitate a formelor.

Notă: Mai multe despre G Noorrdzij aici

Istoria scrisului

Înainte de a deveni caractere tipărite, acestea s-au transformat de-a lungul epocilor istorice odată cu evoluția limbajului pornind de la primele semne create de omul primitiv pentru a reprezenta obiecte sau concepte. Primele reprezentări datează din Paleoliticul Superior, cele mai cunoscute fiind picturile rupestre vechi de cca. 20.000 de ani de la Altamira, Tassili, Lascaux și Chauvet.

Caractere cuneiforme

Abia 17.000 de ani mai târziu, în jur de 3.500 î. Hr., sumerienii (actuala Sirie) au creat prima formă de comunicare scrisă: cuneiformele (din latinescul „cuneos„: cui, pană de spart lemne).

Pe tăblițe de argilă umedă se imprimau cu bucăți de trestie sau lemn, semne de forma unor cuie, tăblițele fiind apoi arse pentru a le spori rezistența. Inițial se scria pe coloane de sus în jos, pentru ca apoi să se treacă la scrierea pe rânduri de la stânga la dreapta, moment în care și caracterele și-au schimbat orientarea pe o parte. Bazele acestei scrieri au fost pictogramele,
reprezentări simple ale unor lucruri cotidiene.

The Cuneiform Digital Library Initiative (CDLI), inițiativa unui grup de asiriologi, curatori și istorici, găzduieste o colectie impresionantă de tăblițe scanate și/sau vectorizate (cca. 225.000 din totalul de 500.000 cunoscute) clasificate pe perioade și subiecte tratate și care poate fi consultată aici.

Hieroglife

O alta etapă a scrierii a fost cea a hieroglifelor (combinație între cuvintele grecești „hierós„: sacru și „glýphō„: a grava, a sculpta) care a marcat trecerea la un nivel mai înalt de complexitate si abstractizare a scrierii în jurul anului 3100 î. Hr. Hieroglifele au fost dezvoltate de egipteni și incași, fiecare pictogramă reprezentând nu numai obiecte, dar și silabe; necesitatea de a exprima idei tot mai complexe a generat sporirea numărului de pictograme folosite. Hieroglifele se citeau de la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga sau de sus în jos,
iar mediile de imprimare includeau papirusul
și piatra.

Caractere feniciene

În 1600 î.Hr. fenicienii (actualul Israel) au inventat primul alfabet – un set de simboluri numite fonograme care ilustrau nu numai litere, ci și sunete și cuvinte. Alfabetul consta în 22 de litere (față de cuneiforme și hieroglife care numărau cca. 1000 de simboluri diferite) scrise de la stânga la dreapta și a servit drept bază pentru toate scrierile arabe și pentru alfabetul grec (preluat ulterior de romani și finisat în forma folosită astăzi).

Caractere grecesti

Grecii au preluat alfabetul fenician în jurul anului 1000 î.Hr. și l-au adaptat la limba lor, introducând vocalele: alpha α („A”), epsilon ε („E”), omicron Ο („O”), upsilon Υ („Y”) și iota ι („I”), spații între cuvinte și atribuind literelor preluate sunete din greacă. Față de sensul fenician de citire de la dreapta la stânga, grecii au adoptat sensul boustrophedon (pe linii de la stânga la dreapta și apoi în sens invers pe rândul următor, la fel cum obișnuiau să are pământul folosind plugul). În 500 î.Hr. s-a definitivat
alfabetul clasic grec compus din 24 de caractere,
cunoscut și sub numele de alfabet ionic.

Caractere romane

Câteva sute de ani mai târziu, romanii au preluat alfabetul grec și în jurul anului 100 d.Hr. romanii se puteau mândri cu un alfabet de  26 de caractere, cu litere care simbolizau și numere și cu mai multe stiluri de scriere (unul formal și rigid pentru inscripții monumentale și documente oficiale și unul mai flexibil, cu majuscule cursive pentru scrieri de rutină) căruia i s-au adăugat mai târziu minuscule și diferite semne de punctuație și cu o breaslă înfloritoare de scribi care produceau manuscrise. Tot de la romani s-a păstrat și ampersandul &, care provine din unirea lui „e” cu „t” (et însemnând și).

Alte alfabete:

• chirilic (provenit din alfabetul Glagolitic folosit în secolul al IX-lea) cu originea în alfabetul grec;
• semitic, aramaic, arabic și ebraic care își au originile în alfabetul fenician;
• chinez, corean și japonez care presupun folosirea ideogramelor (câte un simbol pentru fiecare cuvânt) și asociază fiecărui simbol un sunet.

În partea a doua: istoria tipăriturii.

Dacă sesizați omisiuni, greșeli sau interpretări greșite, vă rog să mă atenționați folosind formularul de contact.

Autor: Andreea